Desi diferenta de fus orar intre Romania si Costa Rica este de noua ore, mi-am intrat repede in ritm, inca de a doua zi de la sosire si, dupa un mic dejun bogat in cofeina, am plecat spre Vulcanul Poas si Gradinile La Paz. Dupa o scurta vizita la ferma de cafea Doka, unde am invatat cate ceva despre procesul de obtinere a cafelei, am plecat repede-repede spre Vulcanul Poas deoarece era senin, iar ghidul ne tot impulsiona in ideea ca vom prinde vreme buna, lucru care s-a si intamplat! Astfel, am avut noroc sa gasim vulcanul neacoperit de ceata si sa vedem craterul aburind.

Dupa o sesiune de poze, grupul nostru mixt, format din sase americani si cu mine, a pornit spre Gradinile La Paz. Aici, m-am imprietenit cu un tucan cam mofturos, care nu a vrut sa colaboreze pentru niste poze decat dupa ce l-am momit cu ceva seminte. L-am cunoscut si pe Pancho, maimutoiul-vedeta din gradina, care dadea, sfios, mana cu toata lumea. Apoi am plecat spre cele trei cascade unde, de dragul pozelor, am udat tot ce aveam cu mine, insa recunosc ca aveam nevoie de asta avand in vedere gradele care ridicau serios mercurul in termometru, trecand lejer de 35. Pe drumul inapoi spre San Jose, mi s-au uscat hainele, la fix pentru a mi le uda ploaia care se pornea negresit in fiecare zi la orele 3:00-4:00 dupa-masa. Daca nu voiam sa pierd zilele de concediu lenevind, ar fi trebui sa ma trezesc in fiecare zi la 5:00 dimineata, sa apuc sa fac ceva pana la 15:00, cand se pornea ploaia, mai ales ca la ora 17:00 era deja bezna si se incheia ziua.

Insa asta nu mi-a stricat planurile si, in zilele urmatoare, in ciuda ploilor, am continuat cu alte activitati din ce in ce mai aventuroase, pe care cred ca doar in Costa Rica le poti trai cu asa intensitate. Tiroliana a fost una dintre ele; de altfel, Costa Rica este impanzita de tiroliene, cred ca daca ai vrea, ai putea sa o traversezi pe zip line-uri. Eu am ales-o pe cea din San Luis, cam la doua ore de condus de San Jose; am inchiriat o masina si am plecat dimineata devreme intr-acolo. Sistemul de tiroliene de aici are 12 cabluri de diferite lungimi si 18 platforme, insa eu am ales acest loc si pentru ceva suplimentar: cablul lui Tarzan si zborul lui Supeman. Am ascultat mai mult mecanic instructiunile inainte de zbor, pentru ca eram prea entuziasmata sa le si inteleg. Si am pornit! Fantastic!!! Sa fiu sincera, nu am avut vreodata un sentiment mai mare de libertate ca atunci cand, fiind la 60 de metri suspendata pe un cablu de cateva sute de metri, vedeam cum se deruleaza padurea tropicala si Raul Cataratitas sub ochii mei. Am avut impresia ca, daca intind mainile, pot atinge cerul si a fost de departe cea mai frumoasa si aventuroasa experienta din Costa Rica!

Intr-o zi ,mi-am propus sa incerc un tur de rafting pe Raul Pacuare, insa ploaia mi-a venit de hac si a infuriat raul, drept pentru care nu m-am mai aventurat…spirit liber, dar instinctul de autoconservare a primat de data aceasta! Asa ca m-am dus sa fac rapel in cascade in ziua urmatoare. Au fost trei la numar, iar pentru mine un exercitiu de forta si concentrare caruia era cat pe ce sa-i cedez. Mi-am alungat insa acest gand malefic, caci eram la mijlocul cursei, mi-am incordat genunchii si am scos-o la capat cu brio.

Mi-am zis sa ma relaxez in zilele ce au urmat, asa ca am plecat spre mare, de fapt, pe coasta Oceanului Pacific. Prima oprire – plaja Jaco, cea mai apropiata ca si distanta de San Jose. In mai putin de doua ore, eram pe plaja cu nisip fin, ascunzandu-ma de soare sub o umbrela si savurand un cocktail cu gheta si mult lime. Jaco este o statiune cu valuri excelente pentru surf, am simtit puterea acestor valuri, nu se compara cu nicio alta mare sau ocean in care am mai inotat inainte. Si pentru ca Jaco este renumita si pentru viata de noapte intensa, fiind impanzita de cluburi de noapte, cazinouri si discoteci, am exersat si cateva miscari de salsa si merengue in stil traditional costarican.

Totusi, Manuel Antonio ramane plaja mea preferata din Costa Rica, asa ca ultimele zile mi le-am petrecut aici, pe nisipul alb si plajele perfecte din care dai direct in jungla. Am mai incercat un tur de echitatie pe plaja la apus de soare inainte de a-mi lua ramas bun de la romanticul Manuel Antonio. Ultimul rasarit pe plaja, privit printre frunzele palmierilor, si m-am indreptat spre San Jose. Pe drum, am facut o oprire pentru un safari boat pe Raul Tarcoles, despre care se spune ca este al doilea pe glob ca si populatie de crocodili. Am vazut cativa, mult mai multi decat ma asteptam si mult mai mari.

Am ajuns din nou in aeroport, cu aceeasi speranta avida ca ma voi reintoarce intr-o zi in destinatia mea de suflet...