Cappadocia, un taram de basm - iunie
Cu toate documentarile intinse pe luni de zile adevarul este ca "nici o carte nu te poate pregati pentru sentimentul unic pe care il ai cand ajungi in locul visat", ca sa citez o persoana draga mie si careia ii datorez multe impliniri pe plan profesional. Iar pentru mine locul visat de mult timp era Cappadocia, un tinut care, fara exagerare, parca este dintr-o alta galaxie. Spre surprinderea mea, este o destinatie prea putin promovata in Romania pentru cate are de oferit. Acest lucru este insa de inteles doar prin prisma faptului ca in Cappadocia nu se ajunge prea usor. Dar cum niciodata nu e prea tarziu, cred ca Eturia are misiunea de a schimbe acest lucru. Cu o sete imensa de a "verifica" sutele de fotografii, parca ireale, pe care le admirasem, am purces la drum alaturi de familie.
Itinerarul a cuprins Istanbul, Cappadocia, Belek si Pammukale, cu un mic regret ca, din lipsa de timp nu am ajuns si pe coasta de vest, la Oludeniz, Izmir si Efes.
Trebuie sa mentionez neaparat ca am fost profund impresionat de infrastructura din Turcia, multe dintre drumurile lor nationale aratand ca niste adevarate autostrazi, cu 2 benzi si sensuri separate. Legendara indisciplina a soferilor este doar partial adevarata. Se circula civilizat, ca in orice tara europeana, inc schimb, in intersectii pustii, rosul mai poate fi "confundat" de unii soferi turci cu verde intermitent. Nu circulati peste viteza legala. Am primit amenda pentru 123 km/h pe tronson de 120.
Promisesem baietelului meu de 3 ani ca vom ajunge la o casuta ca-n povesti si marturisesc ca aveam mici emotii. Dupa cateva ore bune de condus din Istanbul, dupa o curba fara vizibilitate, acestea s-au spulberat. Am oprit masina inmarmurit si am coborat cu totii. Nu pot descrie senzatia pe care o ai cand vezi Castelul Uchisar, intr-o lumina crepusculara si cu o luna plina, imensa, pe fundal. Tot ce pot sa spun este ca toti aveam un zambet larg si o senzatie amestecata de bucurie si uimire. Am ocupat rapid 1 giga de fotografii pozand cu toate mainile, cu 2 aparate, parca cu teama sa nu ne pierdem un peisaj atat de impresionant!
Dupa 15 minute am ajuns in Goreme. Din nou toata lumea jos: poze! Am continuat 100 de metri: jos din masina! :) Poze. Si tot asa din 3 in 3 pasi, uimiti de rocile in mii de forme nemaivazute. Am realizat abia intr-un tarziu ca ar trebui sa ne cazam.
Hotelul Cappadocia Caves Suites este situat intr-o pozitie privilegiata in Goreme. Mi s-a parut cel mai pitoresc hotel din zona desi marturisesc ca nu le-am vizitat pe celelalte. Camera imensa, sapata in stanca, decorata cu bun gust, in stilul local. Toaleta separata cu dus de calibru 35 cm si cada cu hidromasaj. In curtea interioara, exact ca-n basme, aveam terasa proprie si o mireasma intensa de trandafiri. Restaurantul hotelului are un balcon cochet, sub care curge un soi de cascada iar panorama este excelenta. Senzatia deosebita era completata sunetul unei rugaciuni islamice ce se auzea din varful unui minaret, iar din cand in cand vazduhul era brazdat de tipatul, parca putin infiorator, al unei pasari de noapte.
Cel mai bun mod de a explora Parcul National Goreme este cu masina, in liniste, fara graba. Nu am urmat intocmai un traseu stabilit dinainte dar pot sa va spun ca nu trebuie sa ratati Goreme Open Air Museum, Castelul Uchisar sau Cavusin (aici am beneficiat de un ghid neasteptat: un vanzator de suveniruri care si-a lasat taraba si ne-a dus pana sus in orasul parasit, povestindu-ne in engleza istoria lui iar la final, panorama de 360 de grade din varf a fost senzationala). Nu trebuie ratat un zbor cu balonul, existand mai multi operatori iar tarifele sunt intre 120-150 euro / persoana la fata locului. In plus poti face trekking, plimbari calare sau cu ATV-ul. Sunt multe de spus despre acest colt de rai al Turciei dar fotografiile vorbesc de la sine.
